
O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se află în România joi şi vineri, în vederea pregătirii unei opinii privind modificările aduse recent Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.
“O delegaţie a Comisie de la Veneţia va efectua o vizită în România, în cadrul acţiunilor de pregătire a avizului referitor la recentele amendamente la Codul Penal şi la Codul de procedură penală, adoptate de către Parlamentul României. Avizul a fost solicitat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Delegaţia va purta discuţii cu preşedintele României, cu ministrul Justiţiei, cu reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Parchetului General, Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Parlamentului, inclusiv cu membri ai Comisie speciale pentru Legile Justiţiei, asociaţii de judecători şi procurori şi organizaţii ale societăţii civile”, a anunţat Comisia de la Veneţia.
Prima întrevedere a delegaţiei Comisiei de la Veneţia a fost, de la ora 8.00, cu ministrul Tudorel Toader, la sediul Ministerului de Justiţie, după care, de la ora 9.30, delegaţia s-a întîlnit cu parlamentarii din comisia specială pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache. De la ora 12.00, delegaţia Comisiei de la Veneţia a fost primită de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după care se va întâlni cu reprezentanţii CSM. Vineri, delegaţia Comisiei de la Veneţia are programate întrevederi cu Bogdan Licu, adjuncutul procurorului general, cu reprezentanţii DNA şi DIICOT şi cu preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, după întîlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, că au avut loc discuţii despre proiectele de lege pentru modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, fiind multe întrebări pe aceste teme. El a menţionat că a explicat cîteva dintre soluţiile adoptate şi a spus că, în 16-17 octombrie, va participa, ca membru titular, la sesiunea plenară a Comisiei de la Veneţia.
El a adăugat că au fost multe întrebări referitoare la cele două proiecte de lege.
La începutul lunii iulie, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a făcut apel la autorităţile din România să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia înainte de a face alţi paşi pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, el spunînd că aceste reforme riscă să încalce obligaţiile internaţionale ale României, în special cele impuse de Convenţia penală privind corupţia, identificate în recentul raport GRECO.
Avizul Comisiei de la Veneţia a fost solicitat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei printr-o decizie luată în 28 iunie, iar evaluarea urmează să fie prezentată în 19 octombrie.
Alături de recomandările GRECO, acest aviz are rolul de a identifica cea mai bună soluţie posibilă pentru abordarea problemelor generate de proiectele de amendamente, în conformitate cu standardele europene şi cu angajamentele europene ale României, preciza Consiliul Europei.
Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat în sesiunea extraordinară a Parlamentului din luna iulie de către plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi “împotrivă” şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile, iar printre cele mai importante modificări la Codul penal se numără redefinirea abuzului în serviciu şi abrogarea neglijenţei în serviciu.
Printre cele mai importante modificări la Codul penal se numără redefinirea abuzului în serviciu şi abrogarea neglijenţei în serviciu. Astfel, a fost eliminată din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat.
Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.
Cea mai contestă modificare este cea a Articolului 297 cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu. Acesta a fost modificat astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie – 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II.
Comisia Europeană anunţa, în ziua adoptării modificărilor Codului penal, că nu va ezita să ia măsurile care se impun pentru a se asigura că modificările aduse Codului penal respectă legile Uniunii Europene (UE) în domeniul justiţiei şi a anunţat că urmăreşte cu o îngrijorare tot mai mare adoptarea acestor măsuri.